Corina Scriba - ADVANCED Master Trainer - instructor cursuri unghii (2024)

Salutare!Aici Corina Scriba din București.

Cine sunt eu?

Sunt Trainer Formator din 2010, Advanced Master Trainer Nailshop, Trainer International Certificat al brandului 2M Beauty si Trainer Certificat de competiție NailPro. Aceste titluri sunt rezultatul și recunoașterea nopților de studiu, a sacrificiului timpului petrecut fără familie, a frustrărilor si greșelilor ce m-au făcut să pun punct și s-o iau de la capăt.

Sincer, am început să cochetez cu această meserie în cea mai neagră si grea perioadă din viața mea, din nevoia de a asigura pâinea pe masă copiilor. În criza din 2008 am rămas faliți, cu datorii de zeci de mii de euro la bănci si furnizori. Doar cei 4 ochi ai fetelor îmi mai dădeau putere să lupt.

În acele momente mi s-a ivit oportunitatea de a distribui produse pentru unghii false și am zis să încerc. Era ceva total nou, habar nu aveam în ce intram mai exact, dar îmi părea tare interesant domeniul. Așa că am mers și am făcut un curs de bază să înțeleg care este procesul în sine.

M-a impresionat foarte mult creativitatea acestui domeniu, și cum sunt perfecționistă de fel, am început să studiez și să mă documentez continuu, ceea ce încă fac și acum. Între timp am descoperit că îmi place să transmit și altora ceea ce eu învățam, și chiar mi se spunea că au înțeles și explic foarte bine.

Mi s-a propus să țin cursuri de perfecționare. Din acest motiv am ales să urmez cursuri de perfecționare și dezvoltare personală. Am început să citesc multe cărți despre dezvoltarea personală și a inteligenței emoționale, să-mi îmbunătățesc autocunoașterea, stăpânirea de sine, să înțeleg emoțiile, gândurile și motivațiile, atât ale mele cât și a celorlalți.

Am înțeles atunci că misiunea mea să împărtășesc cu cei din jur ce învăț, inclusiv lucrurile care mă ajută să progresez.

Am avut momente, în care am vrut să renunţ din cuza ecourilor celor determinaţi să îmi pună piedici, dar spre norocul meu mereu aveam lângă mine oameni minunați, care îmi acordau încredere și atunci când eu nu mai aveam.

Să fii trainer nu e deloc simplu, așa cum pare din exterior.

Trebuie să ai abilități excelente de comunicare. Să știi să transmiți informația pe care o deții și mai ales să te faci înțeles.

Trebuie să ai claritate în exprimare, să știi să asculți, să empatizezi, să fii flexibil și să te adaptezi tipului de om aflat în fața ta.

Trebuie să-ți placă într-adevăr ceea ce faci și să o faci cu pasiune.

Presupune ani de dezvoltare, atât profesională cât și personală, să înveți și să îți dezvolți continuu personalitatea și abilitățile! Și nu în ultimul rând trebuie să ai experiență în acest domeniu.

Meseria de trainer presupune dezvoltare permanentă, să înveți, să te dezvolți continuu.

Să fii om, să accepți oamenii așa cum sunt și dacă poți să-i ajuți!

Sa devii un exemplu pentru cei din jurul tău! Un model demn de urmat.

Sunt genul de trainer care încearca să dezvolte dorința cursantului de a atinge perfecțiunea în munca pe care o face și să conștientizeze să nu să se oprească de la a acționa cu adevărat!

Că timpul și perseverența îl va ajuta să devină din ce în ce mai bun.

Experiența m-a învatat că nu trebuie să mă încred în ghinion sau alte cauze nefavorabile și că depinde doar de mine să actionez câtre un viitor de succes.

Și de asta vreau să te ajut si pe tine, să-ți fiu ghid pe drumul câtre performanță.

Poate ne-am întalnit și mă cunoști sau doar m-ai văzut prin live-uri sau la cursurile online.

Scopul meu personal este să evoluez, să îmi ridic continuu standardele și să ajut tehnicienii din domeniul manichiurii să-și atingă potențialul maxim.

Nu mă consider atotștiutoare și cine face asta va pierde, pentru că în acel moment evoluția lui încetează.

Nu mă consider nici cea mai bună ,nici cea mai inteligentă dintre trainere, dar știu sigur că sunt printre cele mai bune.

Eu nu susțin că ofer informații noi și unice, o parte dintre ele sigur le-ai mai auzit cu alte ocazii, la alte cursuri, cu alți traineri.

Eu susțin că ofer informații corecte și complete, structurate într-o metodă eficientă de învățare. Vreau să împărtășesc cu tine informațiile acumulate și testate de mine în peste 12 ani de când predau și mă perfecționez continuu.

Am o experiență extrem de diversă, cu mulți traineri de top, dar și experiența lucrului cu peste 4000 de cursante care mi-au trecut prin mână. Toate acestea au fost trecute prin filtrul meu personal si îmbracă forma actuală a cursurilor mele, care eu cred că este de succes.

Tipologia de cursant ideal pentru mine, este acel cursant care vrea cu adevărat să se antreneze, să se dezvolte, care are răbdare să exerseze și s-o ia de la capăt de 10 ori dacă trebuie, până când lucrarea este așa cum o cer eu.

Este acel cursant care nu a plecat doar la o vânătoare de diplome obținute fără muncă, fără merit. Este acel cursant ambițios, cu țeluri înalte care nu se conduce pe principiul „lasă că merge și așa, clientele mele sunt oricum mulțumite".

Cursantul trebuie să înțeleagă că lucrul cel mai bun pe care îl poate face este să investească în sine și în dezvoltarea sa. Să știe către ce merge, către ce tinde!

Consider că este important pentru cursanții mei:

- să-și atingă scopurile;

- să folosească informația argumentat;

- să nu facă o mulțime de greșeli;

- dacă greșesc, să-și vadă greșelile și să știe cum să le corecteze;

- să nu deterioreze unghiile clientelor;

- să nu lucreze mulți ani fără a progresa;

Din punctul meu de vedere, cursantul ideal este cel ce își ia responsabilitatea în propriile mâini și n-o aruncă pe umerii altora, găsindu-și mereu scuze sau dând mereu vina pe altcineva.

În ultimul timp există o tendință de victimizare în rândul tehnicienilor. O tendință de a se plânge de clienți, de job, de concurență de produsede de pe piață, politică, toată situația creată de anumite evenimente ce se întâmplă în lume. Oricine altcineva este de vină pentru eșecul lor, doar ei nu.

Încerc să-ți explic că victimizarea aceasta, plângerea de milă omoară dezvoltarea.

Vreau să te fac să înțelegi un lucru: ca să obții tot ce îți dorești trebuie să acționezi, nu să stai, să te plângi.

Să acționezi! Să studiezi! Să practici! Să te dezvolti!

Doar așa îți atingi țelurile și evoluezi.

Vreau ca tu să progresezi și să simți progresul.

Succesul nu apare peste noapte, dar progresul se poate vedea în urma unui curs.

Corina Scriba - ADVANCED Master Trainer - instructor cursuri unghii (2024)
Top Articles
Latest Posts
Recommended Articles
Article information

Author: Sen. Ignacio Ratke

Last Updated:

Views: 5950

Rating: 4.6 / 5 (76 voted)

Reviews: 83% of readers found this page helpful

Author information

Name: Sen. Ignacio Ratke

Birthday: 1999-05-27

Address: Apt. 171 8116 Bailey Via, Roberthaven, GA 58289

Phone: +2585395768220

Job: Lead Liaison

Hobby: Lockpicking, LARPing, Lego building, Lapidary, Macrame, Book restoration, Bodybuilding

Introduction: My name is Sen. Ignacio Ratke, I am a adventurous, zealous, outstanding, agreeable, precious, excited, gifted person who loves writing and wants to share my knowledge and understanding with you.